Situația actuală – cu elementele specifice auto-izolării – inevitabil își face simțită influența și asupra vieții de cuplu.

Emoțiile, atât cele pozitive cât și cele negative, sunt amplificate. Astfel, există cupluri care s-au consolidat pentru că au mai mult timp împreună și au decis să investească acest timp pentru a-și optimiza relația, însă există și relații asupra cărora stresul și-a pus amprenta într-un mod negativ.

Ieșirea din rutină și contactul cu necunoscutul perceput ca amenințător, în multe cazuri a ridicat nivelul de stres pentru ambii parteneri. Creierul fiind activat în starea de supraviețuire, este mai sensibil la ce vine din exterior și implicit tot ce vine de la celălalt se simte mai intens. Așadar este recomandabil ca deciziile radicale să fie amânate până când situația de pandemie dispare și revenim la o perioadă de luciditate, cunoscut, calm și echilibru.

A locui împreună – mai ales în contextul actual – cere adaptabilitate, iar fără comunicare, răbdare și o înțelegere empatică a situație, e foarte dificil de gestionat. Însă dacă avem idealuri și speranțe comune, iubire și răbdare, putem spune că șansa unui viitor comun este asigurată.

Să nu uităm:

Opusul iubirii este indiferența.

  • Cum ne percepem partenerul prin prisma stresului generat de Covid-19?
  • Cum ne afectează lipsa rutinei cu care am fost familiarizați?
  • Care sunt regulile de bază pentru cuplu, pe care ar trebui să le luăm în considerare în perioada asta?

Despre aceste întrebări și multe altele, am vorbit la ”Tableta De Sănătate” de la TVR.
(click pe imaginea de mai jos pentru video cu emisiunea)

.