Frumusețea poveștilor este că rămân nemuritoare, indiferent de anul în care ne aflăm, sau cât de avansată este tehnologia. Dacă pentru noi ca adulți, contează ce poveste ne spunem zi de zi, întrucât ne formează realitatea, cu atât mai mult contează pentru copii pentru ca creierul lor se afla in stadiul de formare, atât la nivel conștient, dar mai ales la nivel inconștient.
De aceea, poveștile pe care îi învățăm să și le spună despre ei, constituie baza formării programelor de viață atât la nivel conștient, dar mai ales a scenariilor de viață la nivel inconștient.
Prin povești creăm fundamentul unei educații emoționale sănătoase. Creativitatea, spiritul ludic și dezvoltarea inteligenței sunt câteva dintre aptitudini esențiale pe care creierul copilului le dezvoltă în perioada 1-7 ani.
Poveștile pe care copiii și le spun lor înșiși
În primii 3 ani din viață, copiii învață exclusiv din asociere și din experiențele care le rămân întipărite în subconștient. Pentru că cei mici nu au încă dezvoltată capacitatea de a analiză și de a filtra informațiile pe care le dezvolta un adult, ei au nevoie de un mediu controlat conștient în care să crească și să se formeze sănătoși și echilibrați din punct de vedere emoțional și intelectual.
În cartea sa “Creierul copilului tău”, dr. Daniel Siegel vorbește despre cum putem face copiii prezenți și empatici, prin activarea creierului superior. Sintagme pe care le rostesc părinții, cum ar fi: “Lasă că uită, oricum e prea mic” “nu știe el, nu înțelege”, nu ajută copilul să se dezvolte și nici să se adapteze bine la a gestiona lumea interioară și exterioară.
Ce îl ajută pe copil este povestea pe care el învață prin relațiile cu părinții și poveștile alese de aceștia să și-o spună despre el însuși. Punând într-un context narativ, specific poveștilor, evenimentele greu de înțeles pentru copii, explicându-i consecințele și deznodământul și apoi ajutându-l să povestească el însuși cum s-a întâmplat un eveniment care l-a marcat, părinții pot folosi poveștile ca să-l ajute pe cel mic să integreze întâmplările traumatizante sau neplăcute, împreuna cu acele trăiri specifice, fără să le ignore sau să le evite.
Copiii învață sa-l accepte, înțelegând povestea evenimentului neplăcut.
Practic, antrenăm creierul unui copil să ia o amintire implicită și să o transforme în memorie explicită. Astfel, piesele de puzzle care erau aruncate aleatoriu din cauza emoțiilor negative și mai ales a fricii, prin punerea lor intr-un context de poveste capătă formă în creierul copilului, se unesc și formează o amintire completă, pe care să o poată înțelege și să o integreze în viață lui, chiar dacă a experimentat sentimente de tristețe sau furie.
Spre exemplu, dacă cel mic merge la bazin și la un moment dat ne spune că nu mai vrea și că îi este frică să înoate, în loc să evitam acest subiect, putem întreba ce s-a întâmplat de ce nu mai vrea să înoate și să înțelegem care este amintirea copilului. Poate că a văzut un coleg cum era să se scufunde în apă și țipa înfricoșat, sau poate antrenorul nu l-a susținut și l-a lăsat să plutească singur pentru a-l antrena să înoate, când el nu se aștepta la acest gest.
Punând apoi această întâmplare într-o poveste în care povestind sub forma unei narațiuni, cu o intonație calmă care să ajute creierul copilului să treacă din frecvența Beta a creierului specifică stării de stres și pericol, într-o frecvența a creierului cum este Alpha, în care copilul se relaxează, folosindu-ne de crearea unui cadru specific poveștilor, îl ajutâm să înțeleagă că teama lui din prezent de înot are poate o legătură cu o amintire în care el s-a simțit în pericol. Apoi arătându-i unde se situează în prezent, îi activăm practic creierul superior.
Prin povești, copilul trece din postura de victimă căreia i se întâmpla un eveniment negativ, în postura de observator care poate observa teama personajului mai detașat, învățând dintr-o altă perspectivă cum să gestioneze o astfel de întâmplare.
Poveștile pe care le spunem copiilor
Copiii nu au bine definite conceptele temporale nici cele etice. Replica “a fost odată că niciodată” se spune că are un efect hipnotic, ea introducând copilul într-o stare de visare, în care creierul este receptiv și corpul relaxat. Acest lucru nu este posibil și pe tabletă, întrucât lumina albă de pe televizor sau telefon nu fac decât să inhibe producția de melatonină și să agite creierul.
Pentru că ei nu au încă aceste repere, învață prima oară diferența dintre bine și rău din basme, din povești și din exemple.
Spunându-le povești, cei mici nu numai că vor înțelege și vor empatiza cu personajele prinicipale, dar își vor dezvolta capacitatea de a face paralele și conexiuni independent de altă formă de inteligență artificială, cum este un calculator.
Tot din povești copilul învață să își active creierul superior și să-și dezvolte empatia.
Dacă ne-am opri din povestea Capra cu 3 iezi și ne-am întreba: “Oare ce a simțit mama capră când a ajuns acasă și iezii ei au fost mâncați de Lup?“
Sau “Oare ce simțea Albă că Zăpadă când a aflat că mama ei vitregă voia să o otrăvească cu un măr?”
Sau “Cum crezi că se simțea Cenușăreasa când în sfârșit prințul i-a pus condurul de cleștar în picior și i s-a potrivit?”
Aceste întrebări nu numai că sunt menite să aducă copilul în prezent și să-l facă atent, dar și să-i activeze partea de empatie, de compasiune.
Această este o calitate care merită cultivată în generațiile viitoare, generații care să învețe alte valori etice care sa le permită sa fie fericiți.
Poveștile sunt pline de simboluri, ca atare cei mici își dezvoltă și o gândire abstractă și învață să creeze concepte. Cerbul care i se arată lui Făt- Frumos avea o piatră în frunte, Această piatră făcea trecere între cele 2 lumi.
Copilul poate învăța de trecerea între viață și moarte și de integrarea ei și în viață de zi cu zi, unde totul devine o trecere, și nu o cauză de depresie când va fi adult sau adolescent și va lua contact cu doliul după o persoană dragă sau un animal de companie.
Poveștile sunt traduse mental de copii și îi ajută să creeze analogii. Contează foarte mult și limbajul și intonația folosite, pentru a face un cadru cât mai viu. Un ton cald, primitor, care să îi amintească copilului de vocea părintelui este unul care îl poate liniști și atunci când va fi la maturitate.
Încă din pântec, copilul ia contact cu vocea părinților. Părinții care le cânta sau le zic povești le pregătesc un teren armonios, în care copilul să se poată simți sigur.
In sesiunile de psihoterapie, în cabinet, atunci când lucrăm cu copii, când vrem să externalizam o trăire pe care cel mic o simte, folosim o poveste sau creăm un context specific poveștilor.
Ce beneficii pot avea poveștile:
– Se creează o legătură mai puternică între părinți și copii
– Copilul își dezvoltă primele noțiuni și află care sunt conceptele bine-rău
– Copilul își dezvoltă imaginația, creativitatea și intuiția
– Copiii înțeleg simbolistica cifrelor, personajelor, gesturilor, culorilor, tonalităților, etc
– Cei mici dezvoltă un interes pentru artă, prin curiozitatea stârnită de povești
– Părinții se pot bucură de magia poveștilor și pot construi modele relaționale hrănitoare pentru copii
-În cadrul cabinetului de psihoterapie, copiii care au avut experiențe traumatizante, învață cu ajutorul poveștilor cum pot să își gestioneze teama și să le exprime prin simboluri, analogii sau personaje pe care le-au întâlnit în povești.
– Copiii devin mai inteligenți dezvoltând o capacitate de înțelegere mai mare, fără să aibă nevoie de alte gadgeturi și deviceuri conectate la internet.
– Cei mici învață să se bucure de prezent și să își stimuleze curiozitatea.
– Cel mai mare beneficiu al poveștilor este însă timpul petrecut in relație cu părinții lor, fiindcă este cel mai prețios limbaj de iubire pentru cei mici.
În cadrul Workshopului de pe 14.12.2021 “Cum spunem povești? Ce poveste alegem? Semnificația și rolul poveștilor în dezvoltarea psiho-emoțională a copiiilor, susținut de Dr. Gina Chiriac, vom descoperi importanța poveștilor și felul în care mintea copiilor se modelează în procesul de creștere si dezvoltare.
La acest workshop pot participa părinții, cei care lucrează în domeniul educației, psihoterapeuții și psihologii.
Cursanții în formare primesc 10 credite ARPI.
Vă așteptăm cu drag la workshop ca să ne amintim împreună că poveștile nu mor niciodată, ci doar se reinventează.
Trebuie doar să ne facem timp să le auzim și să le citim.
