Perspectiva istorică a integrării în medicină și psihoterapie

Apariția bolilor și trăirile psiho-emoționale ale omenirii au preocupat în permanență numeroși medici, filozofi, psihologi care au sesizat această legătură și au încercat să o explice sau să o folosească.

Deși mintea și corpul au fost tratate ca două entități separate și complet independente una de cealaltă (paradigma carteziană), totuși relația dintre psihic și somatic era cunoscută în filozofia estică, indiană, tibetană, chineză și chiar antică europeană: “mens sana în corpore sano

Cercetările științifice au dovedit faptul că mintea acționează asupra corpului și are puterea de a provoca schimbări perceptibile în interiorul acestuia.

Cercetările efectuate de psihologul dr. Robert Ader și patologul dr. Nicholas Cohen, în 1970, au dezvăluit modalitățile în care evenimentele mentale influențează modificările fizice ale corpului, în special, funcțiile imunologice și endocrine, sub forma condiționării pavloviane. În 1975, cei doi cercetători au publicat un articol despre descoperirile lor, devenind, astfel, pionerii unui nou domeniu al științei, numit psihoneuroimunologie (PNI), în care sănătatea și boala sunt privite ca un rezultat al dinamicii minții, emoțiilor, culturii, eredității și interacțiunii cu mediul. Acest model integrativ a cuprins mai multe specialități medicale, cum ar fi endocrinologie, gastroenterologie, cardiologie și dermatologie. În 1991, a fost recunoscut de către National Institutes of Health (NIH) pluralismul medical.

Neuroștiința a adus o nouă perspectivă în abordarea psihosomatică făcând legătura între gânduri și emoții și demostrând că emoțiile sunt reacțiile chimice ale gândurilor în corp. În ceea ce privește studiile și cercetările asupra pielii, neuroștiința a contribuit cu informații noi și extinse asupra modului în care funcționează acest organ și asupra modificările produse de stările emoționale și de activitatea mentală la nivelul pielii.

A apărut acest concept de integrare și în psihoterapie, iar principiul holismului a fost adoptat în numeroase modalități de intervenție psihoterapeutică.

 

Psihosomatica și psoriazisul

În medicina, a fost dezvoltat un nou concept, numit „psiho-dermatologie”, ale cărei principii sunt:

  1. a) mecanismele mentale și emoționale sunt implicate în geneza, menținerea și agravarea dermatozelor; și
  2. b) există consecințe mentale, emoționale și sociale ale bolilor de piele.

Psihodermatologia, cunoscută și sub numele de medicină psihocutanată, se concentrează pe granița dintre psihiatrie și dermatologie. Înțelegerea contextului psihosocial și profesional al bolilor de piele este esențială pentru gestionarea optimă a tulburărilor psihodermatologice.

Referitor la psihodermatoze, studiile recente au arătat că exista trei tipuri:

  1. Cele cauzate de tulburări psihice anterioare;
  2. Cele care provoacă tulburări psihologice prin aspectul lor;
  3. Cele care sunt influențate de stări emoționale.

Prin urmare, toate aspectele bolii ar trebui tratate împreună, deoarece fiecare le influențează pe celelalte.

Este binecunoscut faptul că viața cu o afecțiune cronică, cum ar fi psoriazisul, poate avea un impact considerabil asupra individului în cauză. De asemenea, se stie că stresul psihologic întâlnit ca urmare a acestei experiențe poate avea implicații asupra evoluției bolii. ( Griffiths, C., Richards, H., 2019). Opțiunile de management integrativ ale bolii includ, pe lângă tratamentul specific, medicamente psihotrope, cursuri de gestionare a stresului și psihoterapie. (Koo, J., Lebwohll, A.,2001)

 

Impactul psihologic în comunicarea diagnosticului

Credința pacienților este aceea că boala este un minus pentru ei, că funcționează în detrimentul lor, că le creează un prejudiciu major în felul în care arată și că vor avea dificultăți în sfera inter-relațională. Ei se simt stigmatizați, se pot simți respinși și excluși, fiindu-le rușine de „scoarțele” care se văd pe mâini, brațe, în păr, și în alte părți ale corpului. De aceea, pacienții se identifică cu boala lor și nu înțeleg că ei pot exista și se pot manifesta în lume.

Din perspectivă psihoterapeutică, boala declanșează diminuarea stimei de sine, depresie, stres sau fobie socială.

Strategii de comunicare a diagnosticului

  1. Identificarea dialogului intern al pacientului și a credințelor limitative: “Nu mă pot vindeca” , “Tratamentul nu are efect”, “Sunt bolnav pe viață”, etc.
  2. Psiho-educația: informarea pacientului că gândurile generează reacții chimice asupra unui organism, reacții care sunt, de fapt, emoțiile și că vindecarea poate fi ajutată prin controlul gândurilor

 

Percepția pacientului despre boală

În general, pacienții se identifică la nivel de personalitate cu boala lor. În procesul de vindecare, schimbăm percepția pacientului asupra bolii, identificând credințele limitative referitoare la boală. Dacă le spunem că ei nu sunt una cu boala lor, le putem schimba percepția. Le putem spune că boala este maniera în care corpul lor a răspuns la factorii de mediu intern și extern.

Credințe limitative

Pacientul cu psoriazis are nevoie să înțeleagă că el și-a format propriile reprezentări mentale despre boală, iar aceste reprezentări sunt proiecții ale sale și nu realitate obiectivă.

Credințele limitative sunt generate de mediul social, de influența nefastă a internetului, de promovarea unui standard de frumusețe în social media și duc la critica de sine, la neacceptarea de sine, la devalorizarea propriei persoane, la pierderea încrederii de sine și la autosabotaj.

În mintea pacientului, se creează ideea că:

“Ceva este în neregulă cu mine.”

“Sunt un eșec, voi fi tot timpul bolnav.”

“ Nu merit atenția nimănui”

“Nu merit să fiu iubit.”

”Trebuie să mă ascund, pentru a nu fi judecat”

”Nu mă pot exprima liber, pentru a nu atrage atenția asupra mea”

”Port haine care să îmi ascundă problema – nu pot avea stilul vestimentar dorit, deci îmi reprim dorințele și stilul creativ”

Tratamentul psihoterapeutic

Pentru reușita tratamentului psihoterapeutic, ar fi necesar să modificăm aceste credințe limitative care țin strict de gândurile și de percepțiile noastre.

Managementul tulburărilor psiho-dermatologice necesită evaluarea manifestării pielii și a problemelor sociale, familiale și profesionale care stau la baza problemei.

Odată diagnosticată tulburarea, managementul necesită o abordare dublă, abordând atât aspectele dermatologice, cât și cele psihoterapeutice integrative.

Începând cu psiho-neuro-imunologia, conceptul a evoluat astfel încât mintea și corpul au constituit o unitate funcțională cu comunicare bidirecțională, unde nimic nu se întâmplă într-o zonă fără a avea impact asupra celeilalte.

La fel, mintea și pielea comunică în permanență, astfel încât fiziologia cutanată este influențată de gânduri, iar senzațiile cutanate sunt livrate creierului, interpretate și recunoscute de minte.

Stresul post-traumatic, tulburările de dispoziție, negativitatea (preferința pentru rezultate proaste), conflictele, dificultățile de luare a deciziilor, griji, tristețe, pierderi, descurajare, frustrări, doliu, furie și alte emoții neplăcute influențează puternic pielea.

În aceste situații, psihoterapia este esențială și pacienții care utilizează medicație psihiatrică au un prognostic mai favorabil atunci când frecventează și ședințele de psihoterapie.

De asemenea, clinicienii se pot baza pe așa-numitele terapii integrative adresate atât minții și emoțiilor, cât și a modificării comportamentale.

Tehnici folosite în tratamentul psihoterapeutic integrativ:

  • Tehnicile de „reprogramare a minții”;
  • Folosirea disocierii personalității pacientului de diagnostic și boală;
  • Desensibilizarea;
  • Meditația;
  • Imageria ghidată;
  • Relaxarea musculară progresivă;
  • Tehnici specifice de gestionare a stresului și utilizarea tehnicilor de respirație;
  • Lucrul pe imaginea de sine și stima de sine.

Completarea abordării medicale a psoriazisului, prin introducerea unor informaţii privind calitatea vieţii pacienţilor, a modului de raportare la boală şi a reprezentării bolii, a factorilor psiho-sociali implicaţi, deschide perspectiva aprofundărilor cercetărilor în domeniu și a preocupărilor psihologice faţă de afecţiunile dermatologice în general.

În psihoterapia integrativă, avem un plan de tratament care pune în prim plan relația terapeutică și prezintă o serie de recomandări privind unele etape importante în procesul terapeutic al pacientului cu psoriazis:

  • crearea alianței terapeutice;
  • identificarea tabloului de subpersonalitati;
  • tehnici de identificare a gândurilor negative – explorarea și analiza critică a evaluărilor, gândurilor și presupunerilor;
  • îngrijire psihosomatică primară;
  • psihoeducaţie;
  • terapie de relaxare;
  • reducerea stresului;
  • hipnoză;
  • îmbunătăţirea complianţei;
  • întărirea modalităţilor de coping cu boala;
  • strategii de adaptare la viaţa de zi de zi; terapie de grup şi psihoterapie;
  • reconstruirea unui sistem de relații suportiv;
  • tehnici specifice referitoare la acceptarea bolii;
  • posibilitatea de explora opţiuni de tratament şi de a facilita luarea deciziilor;
  • examinarea dificultăţilor pe care le experimentează în legătură cu boala şi înţelegerea factorilor care întreţin aceste dificultăţi;
  • identificarea unor strategii de coping utile;
  • facilitarea dobândirii abilităţilor de interacţiune socială;
  • explorarea diferitelor gânduri şi afirmaţii disfuncţionale;
  • examinarea problemelor care pot fi indirect legate cu afecţiunea dermatologică.
  • învăţarea unor modalităţi de a rezista la anxietatea și depresia pe care le poate anticipa.

Terapia de grup a fost, de asemenea, identificată ca având rezultate în rândul pacienţilor cu afecţiuni cronice de piele precum psoriazis sau eczemă prin creşterea încrederii pacienţilor că pot face faţă bolii. Astfel, se evidenţiază rolul terapiei de grup, respectiv a grupurilor de suport, pentru reactivarea abilităţilor sociale pentru pacienţii cu afecţiuni dermatologice din următoarele perspective:

– întâlnesc persoane care empatizează cu ei;

– dobândesc o mai bună înţelegere asupra bolii, ascultând experienţele relatate de ceilalţi;

– dobândesc o serie de abilităţi pe care apoi le pun în aplicare cu alţii;

– serveşte ca mijloc de suport emoţional şi social pentru pacienţii cu afecţiuni dermatologice.

Alte abordări psihoterapeutice ale pacientului cu psoriazis au prezentat o serie de constatări privind utilitatea trainingului autogen în reabilitarea pacientului cu psoriazis şi a terapiei psihodinamice prezentă doar prin câteva studii de caz.

Rezultatele pozitive depind foarte mult construirea alianței terapeutice dintre psihoterapeut și pacient.

O altă metodă de intervenție se referă la procesele psihice inconștiente: tehnicile de relaxare, meditație, hipnoterapia care poate fi utilizată într-un număr mare de probleme dermatologice, oferind potențial îmbunătățiri impresionante și chiar vindecare. ( Azambuja, R., (2017).

Psoriazisul este așadar, o afecţiune al cărei impact asupra stării de sănătate psihică a pacientului este fundamentală şi care are nevoie de elaborarea unor strategii şi programe de intervenţie terapeutică la nivel interdisciplinar care să conducă la optimizarea reinserţiei sociale a acestor categorii de pacienţi. (Marcu, M., Solovan, C., (2011)