Corinteni 13: 4- 7
“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”
Iubirea a fost mereu subiectul scrierilor, al picturilor și al dezbaterilor filosofice și psihologice. Printre toate definițiile și teoremele, un lucru e sigur: fără iubire, lumea nu ar avea viață.
Dacă există ceva care animă sufletul în om este puterea de a iubi, puterea de a fi prezent și atent la ceilalți. Lupta pentru iubire rămâne poate cea mai idilică dintre lupte. Totuși, când putem face diferența între iubirea reală și cea bazată pe dependență?
Cum apar relațiile de dependență și cum se manifestă?
Deseori, oamenii se lasă orbiți de sentimentul de îndrăgostire, de pasiune fizică, ce se destramă în timp. La nivelul creierului, când suntem îndrăgostiți sunt eliberați hormonii iubirii: serotonină, oxitocină, dopamină, adrenalină și endorfinele. Toate aceste senzații de fericire sunt corelate cu o persoană și mai ales cu reprezentarea ei, adică harta mentală a celui care se îndrăgostește și are nu este totuna cu persoană reală. Se creează astfel, o „legătură neuronală” , o conexiune între sinapsele creierului care asociază senzația de bucurie cu partenerul sau partenera. Ușor, ușor, datorită multiplelor conexiuni rezultate prin repetare, și mai ales prin gândurile asociate cu persoana de care “ne îndrăgostim”, se instalează dependența, și din dorința de a obține aceeași stare de euforie, de beatitudine, apare și nevoia constantă de a fi lângă acea persoană.
De multe ori, această dorință se poate confunda cu iubirea reală față de o persoană.
Suprapunerea tuturor dorințelor (care în timp pot deveni obsesii), cu dragostea reală, este una din cele mai întâlnite greșeli ce duc la instabilitatea emoțională.
Atunci când partenerul sau partenera dispare din viața celuilalt. pot apărea boli patologice, finalizate în depresie, anxietate, tulburări digestive, insomnii, tulburări sexuale și multe altele.
Dependența față de un partener în cuplu poate avea la bază foarte multe cauze: teama de singurătate, teama de abandon, incapacitatea de a fi independent financiar, instabilitatea emoțională și mai ales prezența unui gol afectiv.
Fie că provine din copilărie, perioadă în care nu a primit suficientă atenție și afecțiune de la părinți, ori că vine din adolescență (timp în care nu a obținut iubirea unei anumite persoane sau aprecierea unor colegi), golul afectiv stă și el la baza relațiilor de dependență.
Cum scăpam de relațiile de dependență?
Din dorința de a compensa acest vid afectiv, persoana în cauză se va dedica fie unei persoane, pe care o consumă efectiv de energie, fie unui viciu. Încercările de a completa golul afectiv cu un alt om, au uneori o finalitate dramatică.
Ar fi bine să fim conștienți că Egoul este cel care caută “stringuri” emoționale, certuri și drame.
Inima, sinele sau sufletul nu se hrănesc nici pe departe cu astfel de trăiri, pentru că inima cere doar starea de iubire, de pace, de prezență, de ființare.
Din starea de prezență, apare și recunoștința, mulțumirea și bucuria că cel de lângă noi există.
Pentru depășirea relațiilor de dependență, se pot face ședințe de psihoterapie, exerciții de mindfulness, autoanaliză sau introspecție. Este foarte importantă aducerea atenției către propria persoană. Centrarea pe noi și emoțiile noastre înșine este cheia de la „cușca” grea a dependenței.
Incursiunile în trecut nu sunt tocmai plăcute, de aceea este nevoie de ajutorul specializat al unui psihoterapeut care să observe și să ghideze persoana dependentă în procesul de vindecare. Psihoterapia integrativă este o soluție eficientă deoarece este o psihoterapie relațională, ce se adresează deopotrivă minții, corpului, sufletului și mai ales relațiilor cu propriul sine și sinele celorlalți.
Deseori, în relațiile toxice, încrederea în sine este cea care dispare prima. Replicile negative în care sunt diminuate aptitudinile personale sunt cele care știrbesc din farmecul partenerului. Încurajarea sinceră și susținerea emoțională sunt regăsite în relațiile de iubire pură.
Foarte important de știut este că psihoterapeutul integrativ și nu numai, psihoterapeuții în general, nu oferă sfaturi matrimoniale, ci ajută la identificarea traumelor emoționale care provin poate din copilărie, oferind apoi tehnici de specializare prin care clienții își recapătă încrederea în sine și învață comportamente corecte și sănătoase emoțional și relațional pentru a obține starea de bine și de liniște.
O altă metodă de a elimina cauzele negative dintr-o relație de dependență este găsirea unei pasiuni, din propriile mâini. Hobbyurile creative, cum ar fi pictura, muzica, scrisul sau fotografia sunt câteva sugestii care pot dinamiza într-un mod plăcut sufletul.
Sportul, mișcarea în general, mersul la sală, ori dansul aduc, pe lângă imensele beneficii pentru sănătate, oportunități de a schimba mediul toxic, de a cunoaște oameni noi și de a produce pentru stare de bine endorfine și serotonină.
Pe lângă toate acestea, mici schimbări ale stilului de viață, poate câteva exerciții de respirație simple făcute însă regulat și sportul cresc încrederea în forțele proprii, în capacitatea de schimbare și aduc bucuria noului început.
Cu cât suntem mai mulțumiți de rezultatele proprii, cu atât vom căuta mai puțină validare din afară și vom reuși să ne mobilizăm singuri.
Care sunt trăsăturile unei relații bazate pe iubire reală?
Cei aflați într-o relație de iubire reală sunt cei care conștientizează că trebuie să fie suficient de maturi emoțional, încât să poată construi ceva împreună. Dacă fundația casei este fragilă, nu se poate construi ceva la mansardă. Țelurile alese sunt bazate pe ceva comun, pe un talent, pe o pasiune, pe o dorință care îi leagă.
Dincolo de acest obiectiv, fiecare dintre parteneri poate fi mulțumit cu propria prezență, și nu vor căuta să fie cu cineva ca să îi completeze golul emoțional, ci ca să formeze împreună un întreg mai puternic.
Secretul unei relații fericite și înălțătoare constă în munca cu propriul sine, și nu cu persoana celuilalt. Când suntem împăcați cu sinele nostru și iubirea curge, fără drame. Atunci nu mai arătăm copilărește cu degetele către celălalt și dispare acel “ din cauza ta, tu ești de vină”.
În relațiile mature emoțional asumarea propriului comportament, gestionarea stresului, a acceselor de furie și a certurilor sunt mult mai ușoare. Partenerul rănit are nevoie de susținerea iubitului sau a iubitei, și nu de atacul lui. Asta trebuie să învețe cuplurile, ca să se maturizeze emoțional.
Să pornim deci de la fundație, pentru a clădi o relație puternică și sănătoasă. Iubirea este cea care ne motivează să fim mai buni și să dăm din ceea ce suntem, și nu doar din ceea ce avem
„Când iubești, trăieșți. În rest, exiști.”-Alexandre Dumas.
Poate că ar fi bine mai întâi, cum să afli dacă ești într o relație de iubire sau o relație de dependență?
Poți afla foarte simplu răspunsul la această întrebare, știind ce însemnă să iubeșți cu adevărat.
Dar trebuie să știi și răspunsul la întrebarea acesta: oare iubesc cu adevărat?
Singurul răspuns este acesta: IUBIREA ADEVĂRATĂ EXISTĂ DOAR ATUNCI CÂND SIMȚI BUCURIA DE A DĂRUI IUBIRE, DOAR PENTRU CĂ SIMȚI ASTA ÎN TINE ȘI FĂRĂ SĂ AȘTEPȚI NIMIC ÎNAPOI.
Dacă însă simți nevoia să-l faci fericit pe celălalt însemană că la nivel inconștient ești dependent de fericirea altei persoane.
Înseamnă că sub masca altruismului, ai învățat în copilărie gustul dependenței. Îți mai amintești discursul mamelor: ”tot ce-mi doresc este ca copilul meu este să fie fericit”? Asta înseamnă că nu ai dobândit încă capacitatea de a fi autonom și că îți trăiești stările prin intermediari: dacă el/ea e fericit/ă, sunt și eu… Acest lucru este trist pentru că în primul rând nu putem face noi pe nimeni fericiți; stările celorlalți sunt responsabilitățile lor.
Și în al doilea rând, decât “să trăim prin procură”, mai înțelept ar fi să creștem și să ne asumăm propriile stări până când ajungem capabili să trăim iubirea, fără să depindem de prezența și absența cuiva. Putem deveni un izvor de iubire.
Abia atunci putem atrage în viața noastră un alt izvor și împreună să devenim fluviu al abundenței în iubirea împlinită.
