Bona thailandeza si realitatea virtuală.
Astăzi de dimineata am fost în Titan sa ma întâlnesc cu o prietena, am stat pe o bancă într-un parc, uitându-mă la copiii și care se jucau acolo. Era o zi de vară ca oricare alta. Teii miroseau atât de frumos, era liniște, mămicile stăteau cu cărucioarele privindu-si copiii, sau..privindu-si telefoanele mobile!! Tabloul acesta este un tablou obișnuit, într-un parc obișnuit, într-un cartier obișnuit, în anul de gratie 2016. Doamna cu care eram, imi povestea cum merge dimineața la școală sa-si ducă copilul- ei merg la o școală normală, dintr-un cartier normal, cu copii normali, „fără fițe” spunea doamna, și în care copiii erau aduși la școală de mămici. Nu de bone, nu de tailandeze, ci de mămici. Naturaletea și normalitatea cu care vorbea doamna, m-au făcut să mă întreb cât de normală mai este realitatea pe care noi o considerăm normală. Mă întreb, dacă nu cumva, trăim în trecut, având nostalgii ale timpurilor care nu mai există decât în mintea noastră de părinți. Cat este de firesc în ziua de astăzi ca un smartphone, un iPhone, o tabletă, să facă parte din cotidian? Cat de normal este sa ai o bona? Buna bona thailandeza?? Cât de normal este acest timp prezent? Pentru că atâta timp..cât te scoate din relația cu o ființă vie..copilul tau!! ..iar tu ca părinte, nu realizezi ce se întâmplă cu copilul tău atunci când folosești astfel de mijloace de comunicare, prin reprezentanți..sau virtuale, înseamnă că ești și tu furat de lumea virtuală. Sau mai rau, esti furat de peisaj. Cu alte cuvinte iti fura viata, atentia de la ce este important, de la relațiile importante, cele care contează cu adevarat! Mi-ar plăcea, în aceste momente doar să vă amintesc, că imaginația, niciodată nu poate înlocui realitatea. Mi-ar plăcea, să vă reamintesc dragii mei părinți de copii moderni, ca niciodată o buna bona thailandeza si nicidecum realitatea virtuală nu au cum să ofere emoțiile și sentimentele pe care doar mâna caldă si iubitoare a unui părinte o să le poată transmite, atunci când își mângâie copilul pe frunte. Va reamintesc, dragii mei părinți, ca o îmbrățișare plină de iubire aduce speranță și hrănește sufletul copilutului vostru mult mai mult decât orice smartphone. Mi-ar plăcea ca impreuna să ne amintim că mângâierea noastră, atingerea noastră, ca părinți, împlinesc sufletul copilului, mult mai mult decât orice joc sofisticat care le provoaca mintea si le creste nivelul de inteligența.
Ceea ce fac acum este sa va trimit o invitație în lumea reală. Doar gestul de-ai oferi o cireașă reală copilului tău, privindu-l în ochi îi poate hrăni sufletul și foamea emoțională, așa cum nimeni altcineva nu o poate face decât tu, ca mama a lui, decât tu ca tatăl al lui. Chiar dacă ai doar cinci minute, te rog, în numele iubirii, oferă-le cu atenție, prezenta si generozitate relației concrete, reale pe care o poți începe, sau dezvolta începând chiar din acest moment, impreuna cu copilul tau. Copiii noștri sunt ca niște coli albe, pe care noi adulții, scriem povestea vieții lor. Atunci când sunt adolescenți, și capătă conștiință, noi culegem roadele semințelor pe care l-am plantat atunci când erau ei mici. Comportamentul nostru va fi oglindit de viitorul lor. Ar fi bine să ne amintim toate aceste bucurii pe care senzațiile, gustul și mirosul realității ni le pot oferi cu generozitatea pe care nici o altă lume virtuală nu o poate face.
Hai iesi din minte, din preocupări, din probleme, din spațiul profesional, hai iesi din imaginație, iesi din trecut, vino inapoi din viitorul imaginar si hai, Vino aici si acum! Hai crează momente de realitate! Hai, ia-ți copilul de mînă și vino în lumea reală! Hai, ia-ți copilul de mâna și învață-l să miroasă teii, învață-l să guste o cireașă, învață să se bucure de tandrețea unei căpșuni, învață să privească lumea prin ochii iubirii reale și autentice!
