Dacă mi-aș fi întâlnit părinții înainte de a mă fi născut, le-aș fi spus că mi-aș dori să vin pe lume într-o familie în care amândoi să fi fost atât de înțelepți și de dornici de cunoaștere, încât să pună mai presus de lumea materială explorarea propriului lor suflet.
Tată, nu mi-aș fi dorit ca tu să muncești de dimineața până noaptea și să nu aștepți până când ieși la pensie ca să mergi să-l cauți pe Dumnezeu. Asta a însemnat că te-ai sacrificat și viața ta a trecut fără să cunoști acea împlinire pe care ți-o poate aduce întâlnirea cu Iubirea Adevărată. Asta a însemnat ca ai trăit 70 de ani imaginându-ți că doar când vei ieși la pensie merită să te ocupi de sufletul tău și că datoria ta este să ne asiguri bunăstarea materială.
Ți-aș fi spus tată, că dacă acum când ești încă tânăr, te-ai ocupa de sufletul tău și nu la pensie când crezi tu că o să ai timp, ai prinde mult mai mulți ani fericiți și eu m-aș bucura de tine și de prezența ta… Aș fi avut un tată vesel, bucuros împlinit și puternic!
Ți-aș fi spus tată, că sunt mai importante cinci minute de bucurie cu sufletul tău împăcat alături, decât să-mi aduci cadouri peste puterea ta doar ca să fim în rândul lumii…
Tu tată, n-ai știut că pentru sufletul meu de copil, bunăstarea afectivă este cea care mă hrănește și mă împlinește cu adevărat!
Mamă, mi-aș fi dorit să știi că zâmbetul tău este mai important decât o farfurie curată sau hainele mele de prințesă după care ai alergat toată copilăria mea ca să fiu îmbrăcată frumos… Mi-aș fi dorit să te aud cântându-mi dimineața, decât strigând îngrijorată că o să întârzii la școală.
Și mamă, mie mi-ar fi fost de-ajuns o farfurie de prăjituri cu scorțișoară frământate de noi trei în bucătărie cu bucurie, decât mese întinse cu musafiri sau rude, din care să nu înțeleg nimic la sărbători, doar pentru că așa trebuia…
Și dacă viața v-ar fi purtat pe drumuri diferite în evoluția voastră, nu aș vrea să port pe umeri povara a două suflete care au rămas împreună doar pentru că am apărut eu…
Mamă, cel mai frumos cadou pe care mi l-ai fi putut oferi, este să fi știut că te simți iubită și împlinită de iubirea celui pe care-l tu îl iubești!
Tată, cel mai frumos cadou pe care mi l-ai fi putut oferi, este să fi știut că ai putere să lupți pentru iubirea și adevarul tău!
Mi-ați fi lăsat moștenire credința că iubirea autentică și curată există și aș fi știut că într-o zi, voi deveni și eu o femeie iubită, respectată și împlinită în iubirea ei!
Dacă mi-aș fi întâlnit părinții înainte de a mă fi născut, le-aș fi spus că sufletul meu crește fericit prin fericirea lor și nu sacrificiile lor. Cel mai frumos cadou nu ar fi fost nici banii, nici mașina, nici pătuțul meu de firmă, cariera sau titlurile lor… Darul vieții ar fi fost să-mi dăruiască un tată prezent, înțelept, puternic și onest și o mamă blândă, iubitoare și veselă cu care să țes clipe simple de viață în adevăr, iubire autentică și conștiență!