“Sufletele de mamă n-au nicio cumpătare la recunoștință, cum n-au nici la iubire.”
Hortensia Papadat-Bengescu

Se vorbește des despre parenting, despre bucuria mamelor de copii de succes și tineri cu joburi înfloritoare. Mamele rămân acel simbol al ghidării, al blândeței și totodată al iertării. Grija pe care o poartă mamele este una jertfelnică, este un sentiment de dedicare fără limite.

Copiii cresc în pântec odată cu iubirea mamei, cu speranțele ei, cu gândurile ei, cu sentimentele ei și preiau afectiv și emoțional toate trăirile acesteia.

Mama hrănește fizic și afectiv.

Starea de spirit a mamei este cea care îi dă copilului pentru prima dată un sens în viață.

Mamele își doresc să crească un copil blând și iubitor, și văd în copilăria lui candoarea și frumusețea.
Tumultul vieții ce-i crește in pântec, frenezia primului moment în care- și vede bebelușul, mersul tinerei femei, maiestuos, aproape ritualic înnobilată acum prin miracolul nașterii si încununată ca mamă, purtându-și ca pe trofeul vieții ei pruncul in brațe, generează odată cu pruncul, o iubire ce nu poate fi descrisă, și nici cuprinsă…ci doar simțită. O iubire complexă și profundă caracterizată de acel spirit de sacrificiu specific, ce nu poate fi comparat cu un alt tip de afecțiune.

Odată cu copilul născut se naște și speranța și este firesc ca orice mamă să-și viseze copilul într-o viață frumoasă, împlinită și fericită. Poate așa cum ea nu a avut. Chiar dacă psihologic poate fi catalogată o proiecție, este o dorința firească și umană a oricărei mame ca pruncul ei, acea ființa mică și lipsită de apărare, să devină un bărbat sau o femeie cu o viața fericită și împlinită.

Din nefericire însă, nu toți bebelușii inocenți, puri, candizi și nevinovați deveniți copii, adolescenți sau tineri, pot rezista tentațiilor obscure, manipulărilor lipsite de scrupule, propunerilor lipsite de orice fundament etic sau moral și se lasă inițiați în viața tenebroasă și ascunsă a drumurilor întunecate.

Uneori lipsa reperelor, sau dorința de a fi diferiți, furia sau supărarea pe autoritatea parentală, alteori seducția perversă a unor persoane versate mult mai în vârstă, ce le-ar putea fi părinți, în numele unei libertăți sau a unor principii ce promit libertatea mult visată, ademenesc fiul sau fiica acelei mame nefericite, spre o viață care iese din limita acceptată de bunul simț comun.

La prima delicvență sau primul pas al copilului într-o viață obscură, în conul de umbră, mamele acestor copii se simt vinovate, fără repere. Își reproșează că nu au făcut ce trebuia, sunt confuze și apare sentimentul de vinovăție, de rușine și neputință.

Evident că se identifică cu copilul atras într-un anturaj sau într-o astfel de viață întunecată, plătind un preț de nedescris. Odată cu primul pas al copilului coborât din brațele ei pe calea neagră a vieții, femeia îmbrățișează povara durerii, strivindu-și aripile mândriei și ale speranței, crescute odată cu pruncul ei în pântec.

Așa începe calvarul tăcerii și Golgota durerii nemărturisite.

Mamele care iubesc altfel

Mamele celor care se droghează, mamele hoților, ale infractorilor, mamele violatorilor sau ale criminalilor…mamele prostituatelor, mamele personelor gay, mamele lesbienelor și mamele travestiților, mamele tinerelor care își vând serviciile sexuale, mamele miilor de fete care fac videochat… mamele durerii și ale suferinței…oare câtă vină au ele?!

Oare cine le poate măsura suferința?

Cine poate descrie ce poate fi în sufletul unei mame care se străduiește să țină în frâu pornirile unui adolescent pierdut de sub control? Ale unei tinere corupte într-un anturaj dubios, sau de o relație nefirească?

Teama unei mame de a-și vedea copilul chinuit, în închisoare, sau în cazul fetelor, să ajungă lucrătoare sexuale, este o dramă care poate destabiliza psihicul unei femei.

Astfel, apare stigmatul rușinii.

Sentimentul neputinței de a-l ghida spre ceva mai bun, este cea mai mare durere a unei mame. A-l vedea cum se irosește are un impact foarte mare, pentru cea care i-a dat viață. Din teama de a nu fi judecate, mamele țin secret ce s-a întâmplat și nici nu cer ajutor, lucru ce agravează deopotrivă starea lor și a copilului.

Cum apar înclinările spre rău ale acestor copii deveniți adolescenți?

Niciun copil nu se naște rău, niciun om nu este fundamental rău. Acțiunile negative se dezvoltă în timp din cauza unor lacune afective sau a unor traume pe care aceștia le-au suferit în copilărie, din cauza manipulărilor și a anturajului delicvent.

Copiii blânzi și inocenți se transformă în niște adolescenți curioși, impetuoși și plini de energie. Acțiunile lor se îndreaptă adesea înspre ceea ce nu li s-a arătat acasă, spre acțiuni interzise, spre lucruri și comportamente despre care nu au învățat. Primele țigări, primele beții și primele relații sexuale își vor pune amprenta mai apoi pe atitudinea și personalitatea tinerilor.

Chiar dacă părinții au o relație exemplară, copiii o pot lua pe căi greșite. Motivele sunt:

– curiozitatea

– anturajul unor adulți cu un stil de viață deja pervertit, sau compania altor copii care au descoperit drogurile, alcoolul sau pornografia

– lipsa de supraveghere a copiilor de către părinți (în cazul familiilor mereu ocupate cu munca, părinții care sunt plecați peste hotare, sau în cazul părinților lipsiți la rândul lor de educație)

– educația lacunară din partea părinților (de la educație culturală, la educație sexuală)

– situația financiară precară

– lipsa de educație la școală

-lipsa unuia dintre părinți (divorț, separare)

– lipsa unei susțineri familiale, a mamei și a copilului

– lipsa unor modele sănătoase în familia extinsă

– traumele din adolescență sau dezamăgirile din dragoste.

În timp, viciile duc la dependența față de persoanele care le-au inițiat în zona obscurității sau a delicvenței, în consumul de alcool sau narcotice.

Activitățile frivole, identificarea cu mediul delicvent și cu credințele persoanei care inițiază și îndoctrinează, duc la depersonalizare, până la dezicerea de trup.

Tinerii văd în inițiator, fie că e grupul infracționar din care face parte, fie că e „Peștele” sau iubitul, singurul protector și singurul reper în lupta cu o lume plină de pericole.

Lumea acesta ia locul mamei și singura siguranță este în brațele întunericului care protejează.

Apare negarea ideologiei specifice realități și normalității. Toți ceilalți sunt anormali și singurul stil de viața real care împlinește, este cel din umbră. Pe acest fond al îndoctrinării în care lumea este plină de pericole și protecția vine doar din loialitatea față de sistemele de credințe ale celor care oferă protecția vieții obscure, copilul ajunge să se cliveze emoțional și corporal și să-și respingă rădăcinile familia, uneori chiar și mama.

Uneori acești copii sunt prada sigură a depresiei, anxietății și a tulburărilor psihice, ajungând să vândă bunuri din casă pentru a-și satisface nevoile.

În cazuri dramatice, adolescenții au ajuns la situații majore, cu autoflagelare și tendințe de suicid, toate din teama de a nu fi judecați.

Rușinea neconștientizată față de propriul comportament și nepuntința de a se transforma, se proiectează în atitudinea față de părinți și se manifestă prin a proiecta propria părere despre sine asupra mamelor. Ele devin un fel de „vinovat de serviciu.”

Lipsa de conștientizare și de asumare a greșelilor îi transformă pe copii în acuzatori, care pot reproșa mamei tot ce pare mai înfricoșător de acceptat din propriul comportament.

Mamele care au astfel de copii primesc suferința și presiuni din trei direcții: propria conștiința, ceilalți și copilul.

Dintre acestea trei, faptul că o mamă nu poate relaționa cu propriul copil care are un comportament deviant, este cea mai dureroasă, cea mai greu de suportat.

Ce se întâmplă cu mamele delicvenților?

Deseori, femeile care au văzut rezultatul negativ al copiilor și îi văd fie în închisori, sau bătuți, sau în stare de incoștiență din cauza stupefiantelor, ajung să se închidă în ele. Nemulțumirea mamelor este una incomensurabilă. Niciun părinte nu își îndeamnă copilul să facă rău voit, indiferent de nivelul cultural. Instinctul de a-l proteja se manifestă la orice vârstă, este similar celui de supraviețuire.

Mamele hoților, prostituatelor, sau ale persoanelor homosexuale, trăiesc în umbră. Trăiesc mereu introvertite, încercând să se ferească de propria haină grea a vinovăției și rușinii, apoi de mustrarea societății.

Practic, greșelile copiilor sunt duse în spate de părinți, aceștia fiind cei care sunt trași la răspundere. Mereu va fi un deget care arată cu mustrare înspre părinte: “de acolo a primit educația asta.”

Această prejudecată duce la un cumul de suferințe greu de imaginat, provocând stări de insomnie, depresie și anxietate mamei. În timp, din cauza cortizolului, secretat de stres, se slăbește sistemul imunitar, făcând loc bolilor digestive, sau celor cardiace.

Emoțiile negative se cizelează într-o piramidă, la baza căreia nu se poate ajunge fără introspecție, ajutor specializat și ani serioși de terapie individuală sau de grup.

În loc să fie mustrate, aceste mame ar trebui susținute de familie, de societate, ar trebui vindecate într-un mediu avizat de psihologi sau de psihoterapeuți.

Cum pot fi reparate aceste situații negative?

Integrarea socială și acceptarea din partea familiei sunt metodele de susținere, de care o mamă are nevoie, în astfel de situații.
Arătându-le încredere și înțelegere, acceptarea situației în care se află și uneori depășirea acestei drame, este mai ușoară. Nicio mamă nu are nevoie de altă doză de durere și reproșuri din partea societății sau a familiei. Tocmai de aceea, integrarea în activități uzuale, fără reproșuri este primul pas spre vindecarea mamei.

Psihoterapia integrativă tratează individul la nivel de întreg, urmărind vindecarea emoțională și fizică. Ședințele de terapie, cursurile de dezvoltare personală, ședințele în grup, taberele cu alte persoane care au suferit aceleași traume, le pot ajuta să renască, să se ierte pe sine și pe copiii lor.

Încărcătura emoțională a unei mame nefericite se reflectă în continuare asupra tinerilor, victime și ei ale anturajelor nefaste și delicvenței. De aceea, este importantă înțelegerea fenomenului și susținerea atât a mamelor cât și victimelor acestui stil de viață.

Vindecarea mamei stă la baza unei relații armonioase în familie.

Cu cât mama are un psihic mai sănătos, cu atât tânărul poate fi mai bine susținut. Procesul de vindecare în paralel este foarte dificil și necesită o maturitate emoțională și o gândire analitică. Ajutorul psihoterapeutic este cea mai bună cale de a vedea obiectiv, detașat, de unde a început problema și cum poate fi soluționată.

În cazul victimelor care au suferit abuzuri în cadrul familiei, sunt indicate ședințe pe termen lung și se exersează tehnici de introspecție și mindfulness.

Când mintea este vindecată și trupul reînvie.

Mamele poartă acea tară a copilului și copilul poartă tarele familiei. Ca tânărul să fie ghidat spre o cale mai bună este necesară o muncă de autoanaliză, dar și foarte multă acceptare a propriei persoane. Este cunoscut că în adolescență, tinerii nu își iubesc corpul sau din contră, au acțiuni narcisiste. Extremele pot fi controlate cu educație psihologică și ore de sexologie.

Tehnicile de prevenire sunt cele mai bune metode pentru o relație armonioasă în familie. Afecțiunea oferită tinerilor este elementul cheie pentru sănătatea mintală a acestora. Foarte multe gesturi necumpătate sunt făcute fie din răsfăț excesiv, fie dintr-un gol afectiv.

Găsirea căii de mijloc este un proces pe care fiecare mamă trebuie să îl facă.

Orice psihic poate fi reînvățat cum să gândească. Este nevoie de răbdare, de înțelegere și mai ales de multă acceptare de sine și iertare pentru cei care au greșit.

Uneori, când copilul nu mai poate fi recuperat, acceptarea și iertarea sunt singurele pârghii prin care o astfel de femeie mai poate să-și ducă viața în continuare.

Pe cât de joasă este coborârea în abisul suferinței a mamei cu un astfel de copil, pe atât de înaltă este bucuria când acesta renaște.

Poate că acum cu ocazia zilei femeii, putem îndrepta un gând bun de alinare și de susținere către mamele ce-și poartă durerea nemărturisită ca pe un sicriu interior, într-un cortegiu mortuar al fiecărei dimineți gri, fără speranță.

Poate că raza gândului nostru de lumină va ajunge la un astfel de suflet de mamă de damnat și atunci umbra ei, ce-și însoțeste tăcută și neputincioasă copilul pe calea întunericului, nepărăsindu-l însă, se va lumina în speranță și vor găsi împreună ieșirea.