Deși se spune că inteligența crește odată cu înaintarea în vârstă, psihicul nu evoluează mereu la același nivel. Chiar dacă experiența de viață ne formează caracterul și comportamentul, psihicul necesită în schimb o atenție sporită. Construcția unui psihic sănătos, se face mai ales în primii ani 7 ani de viață, deci în copilăria timpurie, atunci când nu avem discernământ. Dacă un copil are parte de o educație corespunzătoare, și psihicul lui se va dezvolta armonios. Maturitatea emoțională se poate însă construi la orice vârstă, mai ales dacă apare dorința de a investi în acest aspect, atât de important, al funcționarii psihicului nostru.
Din păcate, în ziua de astăzi, există conceptul de analfabetism emoțional. Mai exact, există persoane care au corp de adult și concepții subdezvoltate de copil, sau de adolescent. Stagnarea la o anumită vârstă mentală arată că avem de-a face cu o traumă profundă, care determină o înghețare a persoanei la acea vârstă, aparând incapacitatea de adaptare la prezent.
La baza acesteia, stau de fapt frici, respingeri, sentimente de vinovație, frustrări, resentimente, rușine, traume neconstientizate și nelucrate din trecut, sau alte trăiri nefaste din copilărie, adolescență, sau din trecut in general.
Deseori, acest analfabetism emoțional se reflectă în alegerea partenerilor de cuplu, și apoi, în tiparele relațiilor de cuplu.
În momentul în care o persoană trebuie să citească emoțiile unei alte persoane și să își manifeste afecțiunea, ies la suprafață și problemele pe care le cară în spate de mult timp, și care i-au amprentat comportamentul emoțional.
Citim emoțiile celorlalți prin lentilele trecutului.
Incapacitatea de a empatiza este poate cea mai mare problemă a unei societăți reci, lipsite de educația emoțională.
Din nefericire, trecutul ideologic comunist al popoarelor din blocul estic, a fost marcat de manipularea psihologiei comuniste, în care relațiile firești și naturale, de afecțiune specifice familiei, erau reprimate in scopul mutării afecțiuni și sentimentului de siguranță spre conducătorii societății. Acest fapt a dus la lipsa unor repere sănătoase de manifestare a afecțiunii dintre părinți și copii. Acea credință crudă prin care se spunea că trebuie să-ți mângâi copii doar in somn, era total lipsită de sentimente și îndemna la reprimarea trăirilor instinctive ale speciei umane.
Afecțiunea și grija părinților se manifestă la viețuitoarele planetei, indiferent de stadiul de evoluție ca specie.
Această inhibare a manifestărilor firești a dus la lipsa modelelor de exprimare sănătoasă, a afecțiunii, și la perpetuarea lipsei de repere în acest domeniu. Astfel a luat naștere o generație de adulți lipsiți de siguranța reperelor sănătoase emoțional. De aici până la eșuarea în relații simbiotice, dependente, traumatice, nu a mai fost decât un pas, cu repercursiuni asupra tuturor membrilor familiei.
Ce este maturitatea emoțională?
Ca orice altă trăsătură definitorie personalițății noastre, maturitatea emoțională se învață și se dobândește în timp.
De-a lungul vieții, oamenii pot experimenta anumite evenimente și etape din viață, care să le schimbe perspectiva asupra lucrurilor. Bătrânețea nu este neapărat un semn de maturitate emoțională. Cunoașterea în schimb și setea de a învăța, da.
Creierul trebuie antrenat cu tehnici de autoanaliză, meditație, studii, cursuri de dezvoltare personală, hobby-uri și activități care să ne stimuleze inteligența creatoare, dar și inteligența în relațiile interumane.
“A studia și a nu gândi e o risipă. A gândi și a nu studia, e periculos.- Confucius”
Care sunt semnele de maturitate emoțională?
Maturitatea emoțională se dezvoltă diferit la fiecare persoană în parte, însă există mai multe semne care sunt indicele unui psihic antrenat și matur emoțional:
1. Empatia
Una din calitățile cele mai înalte este empatia. Empatia înseamnă să înțelegem emoțiile emoțiile celorlalți și să vedem dincolo de ele. Să înțelegem cu înțelepciune că în spatele unui tiran care țipă, se află un copil neauzit, sau că sub masca încăpățânării se ascunde frica de necunoscut, învățată într-o relație timpurie tot de către un copil lipsit de alternative sănătoase.
Iubirea manifestată ca și resursă, care vine din preaplinul resimțit, iubirea care nu cere și nu așteaptă, este cea mai liberă formă de dragoste.
Fie că e vorba de relații sociale, personale sau de profesii care presupun introspecția celuilalt (psiholog, psihanalist, psihoterapeut), empatia este unul din cele mai nobile sentimente.
Deschiderea către ceilalți presupune să ne permitem să ne deschidem emoțional, iar cu ajutorul lecturilor, al introspectiilor, al conștientizării experiențelor de viață (în care am reușit să învățam să devenim vulnerabili), să renunțăm la emoțiile negative și să cultivăm emoții noi, pozitive.
În psihoterapie, empatia este calitatatea esențială a unui psihoterapeut care știe să creeze un spațiu cald, în care pacientul se poate destăinui.
Acest spațiu intim ține de educația emoțională a profesionistului care învață prin propria dezvoltare personală, cum să creeze mediul în care pacientul își deschide sufletul și învață curajul de a deveni altfel, decât până în acel moment.
Empatia înseamnă să lași să curgă o dragoste curată pentru cei de lângă tine, și să o faci să se simtă, de câte ori este nevoie.
2. Puterea de a aștepta
Deși așteptarea în viața cotidiană are o conotație negativă, la nivel mental, răbdarea reprezintă un prim semn de maturitate emoțională. Graba specifică anilor de adolescență și celor impetuoși, dublată deseori de anxietate, poate fi îmblânzită în timp. Cu cât calculăm mai mult care sunt șansele de succes, cu atât devenim mai cizelați. Așteptarea vine dintr-un simț de analiză dezvoltat. Gândirea de ansamblu este una strategică și necesită răbdare.
Pe lângă acest aspect, mai există și pauza în dialog, sau ascultarea. Când vorbești cu o persoană, poți să asculți, să înțelegi ce vrea cel de lângă tine, și să empatizezi mai mult. Răspunsurile vin de multe ori din acea pauză, când ni se dezvăluie propriul caracter și al celui de lângă noi. A asculta este diferit de a auzi. Când ai puterea de a aștepta, dai dovadă de tărie de caracter și vei fi un simbol demn de încrederea celor din jur.
3. Capacitatea de adaptare
Puterea de a fi flexibili și a ne adapta la schimbări este una din cele mai importante în evoluția umană. Pornind de la instinctul de autoconservare, în care corpul se adaptează la schimbările de climă, omul a dezvoltat o serie de aptitudini pentru a fi în pas cu mediul înconjurător.
Problema este că omul a creat tot ce se poate pentru confortul său. Tehnologia avansată, canalele de comunicare virtuale ne-au făcut să nu părăsim casa, sau biroul. Astfel, mâncarea vine la noi, magazinele fac livrări la domiciliu, iar relațiile sunt la un click distanță. Ar părea ideal, însă corpul și psihicul își pierd din atribuțiuni.
Retragerea socială este cauza principală a depresiilor și a cazurilor de suicid. Tot mai mulți tineri preferă să aibă relații virtuale, din frica de a se adapta la nevoile reale ale unui om și din teama de responsabilitate. Schimbările presupun o inteligență ce ține de logică, de intuiție, de creativitate. Toate acestea stimulează creierul înspre a crea noi conexiuni neuronale, dincolo de potecile bătătorite deja, în sinapsele uzuale.
Dincolo de spațiul tău de confort, stă un Eu care așteaptă să descopere și să creeze noi conexiuni. Ține de voință să le descoperim.
4. Puterea de asumare
O altă trăsătură care indică un psihic emoțional matur este puterea de asumare. Deseori, trecutul ne apasă și îl purtăm în spate ca pe un rucsac greu. Pentru a ne detașa de povara aceasta, este necesară o luptă cu sine. Este bine să ne asumăm care a fost partea noastră la crearea problemei și apoi să învățam să trecem peste aceasta.
Puterea de acceptare înseamnă a ne accepta trecutul exact așa cum a fost el. Înseamnă să înțelegem că nu ne mai da nimeni înapoi anii trecuți, și că singurul lucru înțelept pe care-l putem face este să ne adaptăm la prezent, asumându-ne ce am făcut în trecut.
Pentru că timpul trece, este imposibilă o întoarcere în copilărie sau adolescență, sau în maturitate, la un eveniment nefericit, pentru a-l corecta.
Tocmai de aceea trebuie să înțelegem că nu mai putem întoarce timpul înapoi și că putem schimba doar percepția noastră despre trecut. Aici este cheia unei minți care evoluează; în faptul că nu stă blocată în trecut, în angoase, nemulțumiri și neîmpliniri.
Puterea de asumare este aceea de a accepta că viața este o continuă schimbare și provocare!
5. Puterea de a fi prezenți
Chiar dacă mulți cred că sunt prezenți, de cele mai multe ori sunt acolo doar cu trupul și cu mintea în altă parte. A fi prezent înseamnă a fi conștient de tot ce trece prin tine, de la gând, dorință, la felul în care respiri.
Prin starea de prezență se creează conexiuni mai vii, reale și mult mai sincere. Un om care gândește foarte mult și își construiește scenarii imaginare este mai departe de cel de lângă el. Pe când un om conștient, atent, care îl ascultă și nu doar îl aude, este mult mai dispus să ajute.
Starea de prezență nu impune doar ființarea, ci atenția la propriul corp și la persoana de lângă noi. Prin starea de conștiență se exercită și empatia.
Astfel, toate merg mână în mână. Atributele omului conștient sunt calitățile omului matur emoțional.
Toate se învață și se exersează în timp. Interesul pentru autocunoaștere trebuie cultivat. Prin cursurile de dezvoltare personală sau cursurile de psihoterapie, sau prin metode de mindfunless și studii psihologie, fiecare om își poate descoperi sinele și îl poate îmbogăți.
“Viziunea noastră devine mai clară, doar când ne uităm înspre inima noastră. Cel ce se uită în exterior, visează, cel ce se uită în interior, se trezește.”- Carl Gustav Jung
