Este ora opt dimineața și sunt pe o terasă, de unde pot vedea marea. Mesele sunt încă goale, am răsfoit deja facebook-ul, am căștile în urechi și pe Billie Eilish în cap cântând Bad Guy.
Omleta din fața mea se răcește, iar gândul meu zboară la relații.
Relații terapeutice de data asta.
“Știi Gina, de când am intrat în terapie proiectez pe tine figura autoritară a tatălui care m-a agresat toată copilăria”.
“Știți, abia acum, după patru ani de formare realizez că v-am investit cu autoritatea mamei și că abia acum am reușit să înțeleg asta și vă mulțumesc că m-ați conținut în acest proces de formare atâția ani!”
…Ieri, un client, bărbat care vine în terapie și căruia i-am trimis un rând ca răspuns la o poză, a proiectat iarăși pe mine ca femeie terapeut, reacțiile din trecutul lui. Deși știam că nu are o bază reală reacția lui, căci de-asta îmi este client, agresivitatea și respingerea lui, m-au făcut să sufăr dincolo de doza acceptată ( ca și când se dă o doză)…
Am realizat că în profesia noastră, deși avem atât de multă dezvoltare personală, tot suntem afectați uneori de ce anume se proiectează asupra noastră, deși cunoștem “pachetul emoțional complet” cu care clienții vin la terapie.
Partea asta de transfer negativ, în care proiectezi pe psihoterapeutul care este acolo să te ajute, tot ce ai trăit mai crunt în toate relațiile, uneori abuzatorul sau autoritatea din copilăria în care ai fost agresat sau chiar molestat sexual.. este uneori dificil de digerat chiar și de către cei mai experimentați psihoterapeuți.
Pentru că suntem oameni și suntem așa cum e și normal, emoțional acordați prim empatie la clienții cu care interacționăm…
Doar că uneori parcă e prea mult.. prea greu de primit toată negativitatea, furia, toate acuzele și toate suspiciunile pe care clienții și apoi cei din viața personală, cei dragi le proiectează asupra ta…
Și ca psihoterapeuți, deși cunoaștem toată teoria și funcținalitatea mecanismelor psihice, uneori avem nevoie de o mână care să ne susțină și pe noi în această muncă.
La școală, în weekendul trecut, aveam curs cu o grupa de începători.
De afară se auzeau râsete și gălăgie. O altă grupă care termina era încă în pauză.
Am trimis de două ori un cursant începător să-i roage să-mi respecte cursul; empatia fiind o calitate specială a viitorilor psihoterapeuți.
L-au ignorat pe colegul trimis de mine de două ori. A treia oară m-am dus eu și le-am dat de făcut câteva eseuri, după ce am ridicat tonul invitându-i dezamăgită în sala de curs și spunându-le că nu asta e atitudinea unor psihoterapeuți aproape absolvenți.
A doua zi am aflat de la o colegă de-a lor care nu fusese de față la acest incident, că am țipat la cursanți și i-am pedepsit cu niște eseuri pentru că am ceva cu ei.
Știu că ei nu au nicio ora de practică psihoterapeutică în cabinetul propriu, știu că eu am peste 25.000 de ore, știu că încerc să-i protejez de a intră în cabinet fără empatie pentru că altfel nu-și vor menține clienții. Știu și că ei nu știu asta.
Dar una este să știi, și altă este ce simți.
Ca psihoterapeuți, ca educatori și ca părinți, avem nevoie uneori de un umăr pe care să ne odihnim capul…
Sau de mare… care să ne cuprindă cu valurile ei, îmbrățișăndu-ne cu iubire și spălându-ne tristețea.
“Iartă-i Doamne că nu știu ce fac” spunea Iisus uneori tot iertând… îți trece viața!
Îmi este atât de dor de umărul acela pe care să-mi sprijin capul, de brațele lui care să mă susțină…
Doar că El este într-o lume și eu în alta…
S-a făcut deja timpul să plec iarăși spre cursuri. Azi învățam să diagnosticăm inconștientul…
O nouă zi, o nouă provocare!
Vă urez să aveți parte de o mare de iubire care să vă susțină, împreună cu un umăr pe care să vă odihniți capul!
Asta vă doresc să aveți în viața voastră pentru astfel de momente!❤🌹
Pe curând!
Postfață:
“Când eram un băiețandru de 14 ani, tatăl meu era atât se ignorant încât abia suportam să stau în preajma lui,
Dar pe la 21 de ani, am constat uimit cât de multe a învățat bătrânul în 7 ani!” Mark Twain
“When I was a boy of fourteen, my father was so ignorant I could hardly stand to have the old man around. But when I got to be twenty-one, I was astonished at how much he had learned in seven years.”–Mark Twain.
