Astăzi te invit să descoperi cercetările în domeniul neuroștiințelor care au demonstrat că există un algoritm aplicabil tuturor celor care caută schimbarea și prin care ne putem  interveni la panoul de comandă al vieții noastre psihice.

 

Acest algoritm de succes vizează intervenția în programele subconștiente prin activarea anumitor frecvențe cerebrale specifice.

 

Împreuna cu echipa de cercetare a Institului NEUROPSY am efectuat cercetări, studiind transformările care au loc în creierul participanților expuși la informațiile și tehnicile de meditație ale cursurilor NEUROPSY GENIUS TRAINING de-a lungul a trei ani.

 

Acum avem cercetări științifice și cartografii ale creierului, pentru prima oara în România, care constituie dovada transformării geniale a peste 150 de români, ca mine și ca tine, care au urmat până acum cursurile NeuroPsy Genius Training în cadrul cărora au învățat cum să aplice acest algoritm în viața lor, iar rezultatele sunt extraordinare.

 

Acești oameni și-au schimbat programele inconștiente personale și au reușit să aibă mai mult succes în tot ceea ce fac.

 

În ultimii ani, în urma conceptualizării teoriilor și practicilor de intervenție ale cercetătorilor și scriitorilor internaționali precum dr. Joe Dispenza și Bruce Lipton, am conceput pentru publicul larg un program de training sub forma unui curs online, adaptat psihoterapeutic la nevoile psihologice specifice ale românilor ținând cont de istoria și specificul cultural al sistemului de credințe care ne definește ca popor.

 

NEUROPSY GENIUS TRAINING este primul curs transformațional din România, susținut de cercetări științifice cu rezultate măsurabile!

 

În cadrul acestui curs, toți cei interesați de evoluția personală, de obținerea sănătății, dar mai ales de schimbarea calității vieții si activarea abundenței, învață cum să aplice principiile fizicii cuantice, neuroștiinței și meditației pentru a influența mediul în care trăiesc, pentru a-și transforma trecutul într-o resursă de înțelepciune și mai ales pentru a-și materializa viitorul într-un infinit de posibilități!

 

Cu alte cuvinte, prin metode esențiale bazate pe teoriile neuroștiinței, psihoterapie integrativă și tehnicile specifice meditației, pe parcursul cursului, înveți să folosești instrumente concrete pentru modificarea programelor inconștiente,  astfel încât să devii cea mai bună versiune a ta.

 

Vei practica eficient metode psihoterapeutice avansate și vei învăța cum să accesezi ușor programele inconștiente prin identificarea blocajelor de la acest nivel și apoi vei învăța cum să  implementezi noi cunoștințe, care să-ți transforme inconștientul într-o resursă infinită de potențial accesibil prin tehnici specifice.

 

Cu ajutorul cercetătorilor noștri de la Institutul NEUROPSY, am validat eficiența acestui tip de antrenamente pe care le înveți în timpul cursurilor si care au la bază măsurătorile efectuate  de echipa de cercetare.

 

Rezultatele cartografierii creierelor participanților la curs pe care le-am obținut pe perioada cursului, susțin la modul concret, la nivel biochimic modificările obținute de aceștia la nivel comportamental.

 

Poți și tu ACUM să ai propria scanare BrainMap (electroencefalogramă EEG) astfel încât, să vezi pe măsurători concrete modificările și schimbările la nivelul creierului, ca urmare a participării la curs.

 

În imaginea 1 vezi scanarea creierului unuia dintre participanți, înainte de curs.

Secțiunile colorate cu roșu, portocaliu și albastru indică ariile din creier care funcționează deficitar.

 

În cazul acestei persoane, secțiunile colorate indică o persoană cu un nivel ridicat de stres, cu un grad mare de anxietate, hiper-vigilenta, impulsivitate, cu un comportament obsesiv-compulsiv.

 

Această persoană avea deci, la prima scanare, probleme de atenție, de concentrare și oboseala cronică.

 

Zonele colorate indică ariile din creier unde poți vedea cum este activitatea neuronală referitoare la imaginea și stima de sime.

 

Prin scanare, se observă o inhibare a sentimentului valorii de sine și probleme de imagine de sine.

 

Privește acum  și zona marcată cu săgeata verde. Aceasta indică o funcționare deficitară a ariei care este implicată “mentalitatea de victimă”, ruminații în exces și dificultăți în setarea limitelor.

 

În imaginea 2 este scanarea pe care am făcut-o după participarea la curs.

Observă aici zonele care înainte erau colorate cu roșu intens, cum au scăzut în intensitate, fiind acum colorate cu portocaliu. Acest indicator semnalează că persoana este mult mai conștientă și are o imagine de sine îmbunătățită, a ieșit din starea de supraviețuire, stresul și oboseala sunt mult reduse.

 

Scăderea nivelului de stres și de oboseala, reducerea nivelului de anxietate și depresie, creșterea inteligenței emoționale, a empatiei, a capacității de a te concentra, de a te regla în situații sub presiune, îmbunătățirea și creșterea rezilienței emoționale, mentale și fizice sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le-am măsurat și pe care le poți avea în urma participării la cursul NEUROPSY GENIUS TRAINING.

 

Rezultatele scanărilor pe care le-am făcut in timpul meditațiilor sunt si ele extraordinare!

 

În aceste scanări am măsurat și am văzut concret cum creierul acestui participant la curs, în timpul meditației, trece din frecventa undelor cerebrale “beta” care semnifica stresul, în undele cerebrale “alfa” care indică faptul că subiectul se relaxează, și poate, schimbând banda de frecvență să acceseze mintea subconștientă.

 

Vă dați seama ce înseamnă asta?!

Aceste cartografii ale ariilor cerebrale sunt  dovada concretă și validată științific, că avem acces la programele subconștiente și putem vedea la nivelul creierul, dacă și în ce măsura putem, fiecare dintre noi, să accesăm aceste resurse.

 

Urmărind aceste coordonate pe care știința ni le oferă acum cu mare precizie, cursul NEUROPSY GENIUS TRAINING este construit, astfel încât toate aceste tehnici să le primești încă de la primele module și să le implementezi in viața de zi cu zi.

 

Poți învăță și aplica experiențial elemente de neuro-psihoterapie, noțiuni teoretice despre cum funcționează creierul uman, ce este mintea, care este legătura dintre minte si inima, ce sunt emoțiile, cum apar ele și cum le putem eleva.

 

Lucrăm experiențial, îmbinând teoria cu practica la fiecare curs schimbând percepția.

 

Așadar, pentru mai multe informații, te astept miercuri, 11 octombrie 2023, la Webinarul GRATUIT “ALGORITMUL MIRACOLULUI. Cum îți faci mintea să conteze? Cum transformi gândurile negative în resurse pozitive cu ajutorul neuropsihologiei?” în cadrul căruia vei învăța cum poți să aduci schimbarea în viața ta.

 

Pe curând,

Dr. Gina Chiriac